A A A

Judecătoria Drochia în continuă dezvoltare!

22 Iulie 2024 | 11

     Judecătoria Drochia a fost gazda ședinței din 19.07.2024 de monitorizare și evaluare a rezultatelor de implementare a planului de dezvoltare strategică al Judecătoriei model-pilot Drochia pentru anii 2024-2029, în cadrul Proiectului “Instanțe Judecătorești Model”.

     Ședința a reunit conducerea judecătoriei, membrii grupurilor de lucru și reprezentanții proiectului.

     Scopul principal al ședinței a fost să se examineze performanța instanței pentru primele 6 luni ale anului curent și să se identifice punctele forte și provocările întâmpinate până în prezent. Au fost discutate măsurile concrete luate pentru a se asigura că fiecare inițiativă inclusă în plan avansează conform așteptărilor și că sunt implementate ajustări acolo unde este necesar.

     Printre subiectele abordate s-au numărat progresele în adoptarea tehnologiilor noi pentru optimizarea proceselor judiciare, îmbunătățirea accesului la justiție pentru comunitate și inițiativele pentru creșterea eficienței operaționale. De asemenea, s-a pus un accent deosebit pe transparența și comunicarea deschisă cu publicul în privința rezultatelor obținute și a viitoarelor direcții ale planului strategic.

     Judecătoria Drochia reconfirmă angajamentul său ferm pentru o implementare de succes a Planului de dezvoltare strategică și pentru menținerea unui dialog activ și constructiv cu toți factorii implicați în sistemul judiciar și în comunitatea locală.