

Potrivit Planului de Dezvoltare strategică a Judecătoriei Drochia pentru anii 2024-2029, unul dintre obiectivele direcției strategice de dezvoltare a infrastructurii este ca instanța să devină accesibilă și prietenoasă.
Facilitarea navigării în instanță, urmează a fi asigurată prin indicatoare și panouri informative clare și vizibile publicului, precum și crearea unui ghișeu informațional cu funcționari din instanță, care vor ghida vizitatorii judecătoriei. Vor fi create și amenajate zone de așteptare separate pentru victime/părți vătămate și învinuiți, inculpați, vizitatori și copii.
Pentru a răspunde necesităților persoanelor cu dizabilități și a corespunde standardelor de calitate, prevăzute de Regulamentul privind standardele minime de calitate privind activitatea organizatorică și administrativă a judecătoriilor și curților de apel, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 457/29 din 18.10.2023, Judecătoria Drochia a prevăzut în planul său și adaptarea rampelor de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, care există la momentul actual, conform cerințelor tehnice aplicabile.
Judecătoria Drochia este receptivă față de persoanele cu dizabilități, ținând cont că accesul la justiție este un drept fundamental al omului, iar prin eliminarea barierelor arhitecturale în accesarea justiției va asigura fiecărui cetățean exercitarea eficientă a acestui drept.
#USAIDMoldova #ProiecteleUSAID #InstanteJudecatorestiModel
Judecătoria Drochia https://www.instagram.com/drochiajudecatoria/
Consiliul Superior al Magistraturii