Astăzi, 27 iulie 2026, Judecătoria Drochia, sediul central, a avut onoarea de a găzdui vizita de lucru a experților e-Governance Academy (eGA), desfășurată în cadrul misiunii de evaluare aferente Componentei 1 a proiectului „e-Justice”.
La activitate au participat reprezentanți ai Judecătoriei Drochia, care, împreună cu experții e-Governance Academy (eGA), au discutat despre:
- modul actual de desfășurare a ședințelor de judecată;
- necesitățile privind organizarea ședințelor de judecată cu participarea la distanță;
- fluxurile de lucru și cerințele funcționale ale instanței;
- infrastructura IT existentă și posibilitățile de modernizare;
- condițiile tehnice pentru implementarea echipamentelor necesare soluțiilor de videoconferință în sălile de ședință.
Vizita face parte din procesul de evaluare și planificare a implementării soluțiilor digitale care vor contribui la modernizarea sistemului judecătoresc și la dezvoltarea unui act de justiție mai eficient, mai accesibil și adaptat cerințelor actuale.
Judecătoria Drochia mulțumește experților e-Governance Academy (eGA) pentru colaborare și dialogul constructiv, reafirmându-și angajamentul de a susține inițiativele de digitalizare și modernizare a sistemului judecătoresc din Republica Moldova.