Judecătoria Drochia a examinat în termen restrâns de până la 6 luni, cauza penală de învinuire a unui tânăr de 19 ani cu antecedente penale, care la 11 mai 2024 a comis mai multe infracțiuni în raionul Glodeni, împotriva vieții, sănătății, libertății și proprietății a două victime în etate, ce au atras atenția comunității prin cruzimea cu care au fost comise.
Instanța de judecată l-a condamnat pe inculpat la 20 de ani de închisoare cu executare în penitenciar de tip închis, găsindu-l vinovat de răpire a unei persoane, tentativa la omor; tâlhărie; violul persoanei, omor intenționat al unei persoane, săvârșit din interes material, cu bună știință profitând de starea de neputință evidentă a victimei, care se datorează vârstei înaintate, cu scopul de a ascunde altă infracțiune și de a înlesni săvârșirea altei infracțiuni.
Prin sentință s-a admis acțiunea civilă și s-a decis de a încasa din contul condamnatului în beneficul succesorului victimei prejudiciul material și moral cauzat prin infracțiune.
Sentința este cu drept de apel în termen de 15 zile, însă până la devenirea sentinței definitive condamnatul se va afla în stare de arest preventiv.
Justiția își urmează cursul, iar legea este aplicată cu strictețe pentru a proteja drepturile, interesele legitime ale omului și valorile fundamentale ale societății.
#USAIDMoldova #ProiecteleUSAID #InstanteJudecatorestiModel
Judecătoria Drochia https://www.instagram.com/drochiajudecatoria/
Consiliul Superior al Magistraturii